Fenomenul torturii discutat la USMF „Nicolae Testemițanu”
- 147 vues
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” ar putea introduce un curs opțional privind problema torturii și a altor rele tratamente atât în programul de învățământ universitar, cât și în cel postuniversitar, potrivit unui studiu de fezabilitate realizat în acest sens.
Recomandarea a fost făcută ca rezultat al dezbaterilor din cadrul unei mese rotunde, desfășurate la Universitate, la care au participat reprezentanţi ai Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, membri ai Consiliului de administrație a Universității, ai catedrelor de Medicină legală și Filosofie și bioetică, cadre profesoral-didactice, studenți și rezidenți.
Invitatul special al evenimentului - Evghenii Goloșceapov, coordonator programe Justiție și drepturile omului, PNUD Moldova, a mulțumit conducerii Universității pentru deschidere în desfășurarea acestui studiu de fezabilitate și pentru posibilitatea de a familiariza și de a instrui viitorii medici cu acest fenomen. „Doctorii și specialiștii în medicină sunt persoane cheie în documentarea cazurilor de tortură, cele fizice și psihologice, și, practic, fără o descriere amănunțită a cazului - vinovatul pentru acest act nu poate fi pedepsit”, a menționat expertul.
Potrivit prorectorului pentru asigurarea calităţii şi integrării în învăţământ, Olga Cernețchi, ar fi bine ca acest curs să fie introdus în curricula USMF „Nicolae Testemițanu”, inclusiv în unele compartimente ale programului la Medicina de familie. Având în vedere că acest fenomen poate să existe și în alte medii, cum ar fi cel rural, trebuie să existe specialiști în orice centru de asigurare a asistenței medicale primare din țară.
Cu un raport referitor la Studiul de fezabilitate privind includerea prevederilor Protocolului de la Istanbul în Programul de studii al USMF „Nicolae Testemiţanu” a venit Andrei Pădure, consultant PNUD, șef catedră Medicină legală, care a subliniat rolul fundamental al medicului în aplicarea unei justiții echitabile în cazurile de tortură. „Este de menționat că de calitatea și plenitudinea efectuării examenelor medicale, dar și documentării de către personalul medical clinic al consecințelor torturii, depinde întru totul capacitatea expertizei de a identifica și proba, de pe poziții obiective, existența urmărilor torturii și de a le supune calificării în calitate de vătămare corporală, mai ales atunci când expertiza este realizată doar în baza actelor medicale, care în acest caz servesc drept unica sursă de informații cu caracter medical vizavi de traumele suportate de victimă”.
Specialiștii de la Catedra de filosofie și bioetică au încercat să trateze subiectul discuției prin prisma eticii și felul cum influențează aceasta asupra psihicului victimei. O altă idee supusă dezbaterilor a fost diferența dintre tortură și rele tratamente, care este una discretă și a stârnit controverse între specialiștii în medicină legală și cei de la bioetică.
Reprezentanții studenților, prezenți la eveniment, au susținut inițiativa de a introduce un curs opțional de acest fel la diferite discipline, dar să fie axat cât mai mult pe partea practică. Astfel, se recomandă şi instruirea prin simulare în acest domeniu.
Acest curs este recomandat să fie elaborat și implementat în instruirea universitară (Facultatea de Medicină) și postuniversitară (Facultatea de Rezidențiat și Secundariat Clinic, Facultatea de Educație Continuă în Medicină și Farmacie) și instruirea prin simulare a medicilor din cadrul USMF „Nicolae Testemițanu”.
Studiul de fezabilitate s-a desfășurat în cadrul Proiectului „Consolidarea capacităţilor naţionale de protejare a celor mai vulnerabile persoane din Republica Moldova de tortură”, finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat de PNUD în Moldova, în consultare cu Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Fundația Est Europeană și Fundația Soros-Moldova. Anterior, PNUD Moldova, în colaborare cu UE, a investit cca un milion de euro în modernizarea Centrului de Medicină Legală.
[nggallery id=312]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii