Diomid Gherman – patriarhul neurologiei naţionale, ar fi împlinit 90 de ani de la naştere
- vizualizări: 322
Diomid Gherman s-a născut la 10 aprilie 1928 în satul Bocşa, raionul Făleşti, într-o familie de dascăli. După absolvirea şcolii din satul natal, îşi continuă studiile la Liceul Comercial, apoi la Școala Medie nr. 1 din Bălţi, pe care a absolvit-o cu succes în 1946. Între anii 1946-1951 îşi face studiile la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău.
După absolvirea Institutului, își începe activitatea în calitate de medic-şef al Spitalului din satul Chirileni, r-nul Ungheni (1951-1952). În 1952 este admis în secundariat clinic la Catedra de neurologie, sub conducerea renumitului savant Boris Șarapov. Consecutiv, mai exercită funcțiile de medic-șef al Spitalului Raional Congaz (1954-1956), inspector al Ministerului Sănătăţii și preşedinte al Comitetului Central al Crucii Roşii în Moldova.
Consacrat deplin medicinei și științei, Diomid Gherman și-a perfecționat perseverent cunoștințele și abilitățile practice. În anul 1962 susţine teza de doctor în științe medicale, iar un deceniu mai târziu – cea de doctor habilitat. Din anul 1961, Diomid Gherman exercită funcţiile de asistent, apoi conferențiar la Catedra de neurologie. În 1973 obţine titlul ştiinţifico-didactic de profesor. În perioada anilor 1969-1998 Diomid Gherman deține funcția de şef al Catedrei de neurologie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Ulterior, a activat ca profesor universitar la aceeaşi catedră şi colaborator ştiinţific principal în Laboratorul de vertebroneurologie a Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie. Din 1993 Diomid Gherman este ales academician al Academiei de Ştiințe a Moldovei.
Profesorul Diomid Gherman este fondatorul școlii naţionale de neurologie şi neurochirurgie. Sub conducerea Domniei Sale au fost trasate direcţiile prioritare ale școlii neurologice autohtone, inclusiv patologia vasculomedulară. Academicianul Gherman este cunoscut în lumea medicală şi ştiinţifică și ca fondator al școlii naţionale de vertebroneurologie. În cei peste 55 de ani de activitate didactică, Diomid Gherman a instruit mai multe generații de medici specialiști, care activează în republică și peste hotarele ei.
Diomid Gherman este recunoscut ca patriarh al neurologiei naționale. Cercetările Domniei Sale în domeniul neurologiei sunt recunoscute departe de hotarele Republicii Moldova, iar rezultatele acestora au fost reflectate în circa 400 de publicații, inclusiv 12 monografii, 3 inovații şi 25 de brevete de invenție, 3 manuale. Diomid Gherman a pregătit 26 de doctori şi doctori habilitaţi în științe medicale, inclusiv 12 specializați în vertebroneurologie.
Academicianul Diomid Gherman a promovat neurologia autohtonă pe arena internaţională. Din anul 1989 a organizat 12 reuniuni științifice ale neurologilor și neurochirurgilor din Republica Moldova și România. Datorită Domniei Sale, Moldova a devenit membră a Federației Europene a Societăților Neurologilor.
Neurochirurgul Diomid Gherman a salvat viaţa şi a menținut sănătatea la zeci de mii de pacienţi. Pentru merite deosebite în activitate a fost apreciat cu înaltele titluri de Om Emerit al științei RM, Laureat al Premiului de Stat, Omul Anului și Cetățean de Onoare al orașului Fălești. A fost desemnat cavaler al mai multor distincții de stat. Diomid Gherman a fost un profesor, un clinician şi un cercetător cu renume, dar şi un mare patriot al neamului. Liceul din satul natal îi poartă astăzi numele.
Savantul Diomid Gherman s-a stins din viață la 19 aprilie 2014.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii