International Dental Program

O nouă promoție de absolvenți ai Programului Internațional în Stomatologie

Publicat: 19.12.2023

 

dragoș cucuO nouă promoție de medici stomatologi – cetățeni rezidenți americani cu reședința în statul California, SUA – au finalizat studiile postuniversitare la Programul Internațional în Stomatologie (International Dental Program) la Facultatea de Stomatologie, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova.

Cei 38 de absolvenți ai studiilor de secundariat clinic și-au primit certificatele în cadrul unei ceremonii desfășurate în data de 14 decembrie în Sala Senatului.

Prodecanul Facultății de Stomatologie Dragoș Cucu a adresat un mesaj de felicitare proaspeților absolvenți, menționând că, în pofida pandemiei COVID-19 și a războiului din Ucraina, tinerii au depășit dificultățile și au fost capabili să studieze: „Profesorii implicați în program au lucrat cu dăruire și entuziasm, pentru ca în termen restrâns să reușească transmiterea unui volum mare de cunoștințe și abilități discipolilor din străinătate”. Prodecanul a încurajat medicii stomatologi să dea dovadă de etică, empatie și respect față de pacient și, în acest mod, își vor demonstra recunoștința pentru eforturile comune ale profesorilor și personalului universitar. În final, Dragoș Cucu i-a îndemnat să nu uite că USMF „Nicolae Testemiţanu” a reprezentat o treaptă importantă în realizarea visului de a practica stomatologia în statul California, iar activitatea lor profesională în SUA va constitui testul principal pentru instruirea obținută în Republica Moldova.

Programul Internațional în StomatologieÎn numele absolvenților a vorbit Vishavtej Singh Grewal, care a mulțumit echipei de profesori ai Facultății de Stomatologie pentru dedicare și suportul consecvent acordat în dezvoltarea dexterităților stomatologice.

Yash K. Barringa și-a exprimat gratitudinea și sentimentul de onoare pentru oportunitatea de a studia la USMF „Nicolae Testemițanu”, unde a trăit experiențe deosebite și și-a creat amintiri uimitoare, ce i-au marcat viața cu adevărat. Tânărul doctor a accentuat că a rămas impresionat și de cultura țării noastre, promițând că va reveni aici în vacanță împreuna cu întreaga sa familie.

În final, în semn de respect și profundă recunoștință, absolvenții au înmânat diplome de apreciere profesorilor care i-au îndrumat pe parcursul studiilor.

Programul Internațional în Stomatologie (PIS) presupune doi ani de studii full-time – 7 ore zilnic, 17 săptămâni în semestru, iar la final medicii obțin un certificat de absolvire a studiilor postuniversitare în Stomatologie prin secundariat clinic. Ulterior, fără a susține diferențe de curs, absolvenţii PIS vor avea de promovat un examen în California.

Programul Internațional în Stomatologie
Programul Internațional în Stomatologie
Programul Internațional în Stomatologie
Programul Internațional în Stomatologie
Programul Internațional în Stomatologie
Programul Internațional în Stomatologie
Programul Internațional în Stomatologie
Programul Internațional în Stomatologie
Programul Internațional în Stomatologie
Programul Internațional în Stomatologie
usmf
Facultatea de Stomatologie
Programul Internațional în Stomatologie
ceremonia de absolvire

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii